Cum am început să scriu cărți personalizate

Am să vă spun acum povestea despre cum am început să… scriu povești. Nu am visat niciodată să devin antreprenor, de fapt, tot ce mi-am dorit era să fiu jurnalist. Mă amuz când îmi amintesc cum obișnuiam să folosesc tubul de fixativ al mamei pe post de microfon și „transmiteam” știri din dormitor. Mai târziu aveam să folosesc telecomanda, era un microfon mai potrivit, haha.

Dar aventura mea în lumea antreprenoriatului a început odată cu mămicia. Copilul și afacerea au cam venit la pachet. Și știu că pentru muuuulte alte mame parcursul a fost la fel.

Așa au fost începuturile. Scriam printre jucării, în miros de bebeluș și ciorbă de găluște.

În cazul meu, însă, totul a început cu o poveste.

Era noapte, Ilinca era doar un prunc de aproape 3 luni, eram necăjită că nu adormea nicicum și tot ce voiam era să închid ochii măcar o oră. Încercasem de toate, legănat, cântat, plimbat prin casă, purtat în sistem, alăptat – ORI-CE. Când ajunsesem la capătul puterilor, am început să-i cânt ușurel o poveste.

Din hol, în bucătărie și înapoi. I-am spus despre o fetiță care primește o bărcuță de ziua ei, însă noua ei prietenă nu plutește. Ilinca adormise pe ritmul poveștii, înainte să apuc să pun ultimul punct.

Dimineața, când am pus pe foaie povestea de seară, am avut o revelație.

Mi-am dat seama că scrisesem de fapt povestea fetiței mele. Că Mili, personajul principal, era de fapt Ilinca. Că era tot ce îmi doream pentru copila mea să fie: curajoasă, de nădejde, temerară, iubitoare, creativă. Era povestea ei. Povestea ei personalizată.

Mulțumită Ralucăi Muntean, o artistă cu inima încăpătoare, mi-am văzut prima poveste ilustrată. Ce bucurie am avut când am văzut prima mea cărticică!

Atunci m-am gândit „hei, dar fiecare dintre noi are o poveste. Eu am în mine toate resursele să scriu povești, vreau să învăț mai multe despre asta!”.

Ce a urmat a fost un drum pliiiin cu toate. Am urcat pe muntele cel mai înalt al succesului, apoi m-am prăbușit la poale sale. Am urcat iar aproape de nori, am prins aripi, apoi au venit alții și mi le-au tăiat. Și tot așa, un carusel de emoții, reușite și eșecuri, tot soiul de provocări, încercări, adaptări.

Am descoperit, de fapt, că stă doar în mine să reușesc.

Că am dat naștere unui concept care nu exista până atunci, dar că e nevoie să mă dedic complet proiectului, ca să îl aduc aproape de perfecțiune.

La aproape 4 ani de atunci, încă nu este perfect. Dar în fiecare zi sunt tot mai aproape.

Și bucuria cea mai mare este că eu cresc doi copii de-odată.  

Ilinca și „Căsuța Poveștilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

[]