Cărțile pot schimba lumea – despre mesajele din poveștile pentru copii

Cartile pot schimba lumea

Am auzit cândva o poveste despre o fetiță pe care tatăl o trimitea să vândă chibrituri. Atât de săracă și uscățivă, mergea pe străzi în fiecare zi și se întorcea acasă cu câteva monezi, doar ca să fie primită cu răutate de tatăl ei.

Mama nu avea timp să îmi citească pe vremuri, când eram copil, așa că era „datoria” fratelui meu, cu 10 ani mai mare. Era adolescent, eu copil, atunci când îmi citea despre „Fetița cu chibrituri”. Așa că n-a știut să îmi explice de ce mica fetiță se stinge cu totul la final de poveste. Am plâns, am plâns atât de tare, am strâns colțul pernei cu putere și am mai plâns încă un pic.

Era așa nedrept!

Cum era posibil așa ceva? Tatăl meu era departe de a fi un model, dar nu ar fi făcut asta niciodată într-un milion de ani! Aveam așa multe întrebări. Cartea lui Hans Christian Andersen și-a lăsat o amprentă dură pe mintea mea de copil și povestea încă mă bântuie.

POVESTEA ACEEA a schimbat ceva în mine, însă eram prea micuță ca să pun degetul pe acel „ceva” și să-i dau un nume chiar atunci. De fapt, nici nu trebuia să știu prea multe, am învățat din scurta istorisire mai mult decât aș fi învățat altfel. Și poate că nici nu era nevoie neapărat să învăț despre concepte precum „moarte” sau „nedreptate” la 5, 6 ani, însă cred că povestea aceea mi s-a arătat la momentul potrivit.

Cu toate mă m-a întristat teribil, l-am rugat totuși pe fratele meu să mi-o mai citească o dată și încă o dată și încă o dată. Pe măsură ce o tot ascultam, furia se transforma ușor, ușor în compasiune. Eram doar un copil și începeam să înțeleg că, uneori, viața este nedreaptă. Că oamenii pot fi urâcioși și pot aduce suferință altor oameni, buni și blânzi. Și că, în cele din urmă, doar prin speranță și perseverență devenim mai buni și ne ridicăm de asupra condiției noastre umane (bine, nu chiar așa de profund, se înțelege, dar cu siguranță mi-a deschis ochii).

Copiii văd lucrurile diferit

M-a făcut să fiu recunoscătoare pentru toate lucrurile pe care le aveam, chiar dacă, pe atunci, nu era cine știe ce. Mama se străduia să ne crească pe amândoi, tata își petrecea timpul în companii nepotrivite, însoțit de alcool, departe de noi, ursuz și lipsit de iubire.

Am fost batjocorită la școală din cauza viciului său, bullied în adevăratul sens al cuvântului. L-am disprețuit pentru asta, însă, comparativ cu viața fetiței cu chibrituri, a mea era minunată! Aveam o casă călduroasă, o mamă iubitoare și un frate de nădejde. Știu că sună incredibil, dar, la vârsta aceea, chiar mă simțeam recunoscătoare. Chiar da.

Iată un concept sănătos pe care l-am învățat dintr-o carte.

Cartea asta a construit o legătură între realitatea mea și realitatea altora

Scopul meu nu este să ridic în slăvi povestea asta, însă a fost revelatoare într-un mod pe care nu-l credeam posibil. Uitându-mă în urmă prin ochii adultului de astăzi, pot să înțeleg de ce cartea și-a manifestat vraja la un nivel atât de semnificativ. Am găsit nespus de multă căldură și bunătate în fetiță și amărăciune în tată. Cartea asta a construit o punte de legătură între propria mea realitate și realitatea altora. Pentru că, deși nu știam pe atunci, această „Fetiță cu chibrituri” era de fapt reală, ea era o mică parte din mine.  

Probabil ai avut și tu așa o carte. Pentru unii poate a fost „Cum să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee. Pentru alții „De la Pământ la Lună” de Jules Verne. Indiferent care este ACEA carte, a schimbat ceva în tine. Ceva mic la început, dar, ca un bulgăre de zăpadă, s-a rostogolit și a devenit tot mai mare și mai mare.

Cărțile pot da o voce unei minorități – persoane de culoare, cu dizabilități, transgenderi, refugiați etc. – dar reflectă și majoritatea. Este atât de important pentru oamenii obișnuiți să își privească mediul înconjurător prin alți ochi, dintr-o altă perspectivă. Și cred că nu este mod mai potrivit de a privi căile acestea ale vieții decât prin povești. Nicio lecție de la școală, statistică sau știre nu face asta mai bine decât o carte.

SF Said, autor, spune într-un articol publicat în The Guardian că

Ideea de „noi și ei” stă la baza multor probleme care se întâmplă în lume. Când un grup de oameni se văd ca fiind „noi” și îi resping pe ceilalți văzuți ca „ei”, de cele mai multe ori mai este doar un pas până la prejudecăți, excluziune și violență (…). Cred așa: cărțile ne ajută să privim dincolo de „noi și ei”. Ficțiunea ne lasă să experimentăm o altă existență ca și cum ar fi a noastră, pentru că orice cititor retrăiește povestea în mintea sa, fiecare în felul său.

SF Said

Grozav spus, nu-i așa? S-a demonstrat că poveștile pentru copii pot dezvolta empatia, o trăsătură care stă la însăși fundația oricărei relații sănătoase cu cei din jur.

Așa că, desigur, cărțile nu au puterea de a schimba lumea pur și simplu pentru că stau într-un raft, uitate, prăfuite. Dar pune-le în mâinile copiilor și asta DA, POATE SCHIMBA LUMEA.

Tu ai o astfel de carte? Mi-ar plăcea mult să-mi povestești despre ea!

Până data viitoare,

Nu uita să crezi în povești,

Cristina Guraliuc Casuta Povestilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

[]