Cum să te folosești de Storytelling ca metodă de parenting

parintele ajuta copilul sa deseneze

Nu m-am gândit niciodată, ca proaspăt devenită mamă, atât de extenuată de nopțile albe și copleșită de gândul că trebuie să cresc o micuță ființă umană, că aș putea să folosesc poveștile în stilul meu de a-mi crește copilul. De fapt, abia dacă m-am gândit că aș putea să îmi cresc pruncul altfel decât am fost crescută eu, sau că ar exista metode de parenting mai blânde și mai pline de iubire. Metode care, firește, au presupus multă introspecție și muncă interioară, care au scos la iveală povești cărora a trebuit să le pun punct.

În realitate, însă, DA, ne putem folosi cu ușurință de povești ca strategie de parenting – și este atât de natural, atât de firesc, încât putem face asta parte din rutina noastră zilnică.

Ca storyteller de profesie, am găsit cea mai echilibrată abordare, una care funcționează minunat pentru mine și familia mea. Când vine vorba de creșterea copiilor, chiar cred că nu există o rețetă care ni se potrivește tuturor. Poți citi nenumărate cărți de parenting, care abordează subiectul din tot atâtea unghiuri. Însă tu, ca părinte, vei ști mereu ce funcționează cel mai bine pentru familia ta.

Este și motivul pentru care am scris articolul acesta, și aș vrea să îl vezi ca pe un ghid. Ia ce îți folosește din el, aplică ce ți se potrivește ȚIE în călătoria TA spre cea mai bună variantă de părinte care poți fi.

Eu folosesc poveștile zi de zi ca să mă conectez la nevoile fetiței mele. Ilinca are acum aproape 5 ani și Dumnezeu știe că avem muuulte situații tensionate.

Și voi fi complet sinceră. DA, sunt scriitoare. DA, am diplomă în Scriere Narativă. ÎNSĂ ca să poți folosi poveștile în strategia ta de parenting și să te conectezi la un nivel foarte profund cu micuții tăi, nu e nevoie să fii scriitor, regizor, poet, actor, și nici măcar nu trebuie să fie o persoană foarte creativă. Tot ce trebuie să faci este să fii prezent și să asculți cu atenție.

Asta e tot.

De ce spun asta?

Pentru că de cele mai multe ori ratăm o poveste bună care ar putea schimba complet deznodământul unei situații tensionate pentru că pur și simplu nu am fost prezenți.

Și când am spus că putem folosi poveștile în relația noastră părinte-copil, m-am referit la fiecare scânteie de poveste care o putem folosi ca tehnică de parenting.

Mai jos găsești o listă cu idei despre cum poți și tu să te folosești de storytelling ca să închegi o relația sănătoasă cu micuții tăi.

Vei putea astfel să le explici concepte dificil de explicat, să stingi furtuni emoționale și să îi ghidezi cu blândețe spre cooperare. Sunt convinsă că ai folosit multe dintre tehnicile de mai jos, fără măcar să îți dai seama de potențialul lor uriaș.

Hai să începem!

1. Folosește-te de amintiri din copilăria ta ca să construiești o „punte”

Mă refer aici la frânturi din perioada în care ai fost copil și ai trecut prin experiențe/trăiri similare celor pe care le trăiește acum copilul tău.

Să spunem, de pildă, că micuțului tău îi este teamă de întuneric – întoarce-te în timp și vezi dacă a fost vreun moment în care și ție ți-a fost frică. Nu trebuie neapărat să fie aceeași teamă.

Și nu te speria că vei părea super vulnerabil în ochii copilului tău – cei mici trebuie să înțeleagă că atât mami, cât și tati, sunt oameni (deși uneori par a fi niște super eroi în ochii lor, haha!).

După ce ai construit puntea de legătură (deci acum copilul știe că și tu ai trăit aceleași sentimente), intră în detalii și explică-i cum ai reușit să îți îmblânzești propria teamă.

De exemplu: „Și mie mi-a fost teamă, știi? De fiecare dată când mama stingea lumina, îmi imaginam tot felul de lucruri. Dar știi ce am făcut?” – > și aici introduci soluția pe care o așteaptă copilul. Privește asta ca pe un ghid, nu ca pe ceva ce TREBUIE făcut.

Și totodată recomand ca, indiferent ce urmează să spui, să fie adevărul. În caz contrar, ai putea să folosești o soluție ipotetică, de pildă: „Ce mi-ar fi plăcut mie să știu atunci, când îmi era teamă de (…), este că (…)”.

2. Descoperă și vindecă propriile tale povești interioare

Asta este o lecție extrem de valoroasă, una care necesită mult timp pentru vindecare și la fel de multă auto-autoevaluare. Practic, îți oferi permisiunea să fii sinceră cu tine și să te scuturi de toate poveștile acelea interioare care nu mai aduc niciun beneficiu relației tale părinte-copil. Sunt multe tehnici care te pot ajuta, însă preferata mea este de departe „notatul în jurnal” sau „scrierea creativă”. Spune-i cum preferi, scopul este același: să descoperi poveștile acelea adânc înrădăcinate pe care le-ai moștenit, pe care continui să le cari cu tine deși nu te mai definesc în prezent.

Ca să îți dau un exemplu, și voi fi super sinceră aici, una dintre poveștile mele definitorii, care mi-a sculptat mare parte din viața de adult, spunea că „pentru a avea succes, trebuie să muncești din greu, până la epuizare. Dacă nu ești suficient de obosit, nu ai muncit suficient de mult”.

Așa că atunci când am fondat „Căsuța Poveștilor”, obișnuiam să lucrez în orice clipă liberă. Știi sfatul „dormi când doarme bebe”, nu? Ei bine, eu munceam când dormea bebe.

Nu spun că este un lucru rău neapărat, dar munca exagerată m-a deconectat de la un alt țel major – acela de a fi acolo, prezentă 100% pentru copilul meu. Sper că până acum ți-ai făcut o idee despre importanța poveștilor interioare în construirea unei relații liniștite și pline de iubire cu micuții noștri.

Abia când am săpat adânc și am descoperit de unde anume izvora povestea asta am reușit în sfârșit să îi scriu ultima replică, să pun punct și să întorc foaia.

3. Găsește povești fabuloase despre copilul tău și împarte-le cu ceilalți

Împarte cu cei dragi povești despre personalitatea unică și minunată a copilului tău!

Una dintre metodele mele preferate de a folosi poveștile în creșterea copilei mele este să îi povestesc familiei mele despre ea. Noi ne-am mutat în Marea Britanie când Ilinca era doar un bebe, așa că singurul mod prin care am putut ține legătura cu cei dragi a fost prin apeluri video și mesaje vocale.

Așa că luam bucățele din activitățile noastre și le împărțeam cu familia mea, cu prietenii mei. Le spuneam cât de mult a crescut și ce lucruri fabuloase știe să facă. Nu exageram nimic, doar le povesteam despre reușitele ei. Trucul aici este să fii atent la ce povești alegi – este și motivul pentru care am pus și strategia asta pe listă.

Și spun asta pentru că, de pildă, mi s-a întâmplat adesea, când eram prea obosită sau depășită (îndeosebi când Ilinca avea 2-3 ani), să mă plâng constant. „Nu doarme! Mă trezește de 100 de ori pe noapte! Mă înnebunește uneori! Nu împarte jucăriile! Ieri a început să urle în supermarket, toată lumea se uita la noi ca la circ! Sunt momente în care îmi vine să mă ascund în debara!” și tot așa. Și atunci mă trezeam că spun lucrurile astea oribile și mă încerca un sentiment apăsător de vinovăție.

Știu că toți facem asta. Și simțim că dacă împărțim o parte din greutățile noastre cu altcineva, vom fi mai bine.

Problema este că micuții noștri ascultă.

Ne privesc. Internalizează cuvintele respective și, cu timpul, vor ajunge să le și creadă. Vor crede despre ei că sunt copii răi, că tot ce fac este să se comporte urât, să împingă, să nu împartă, să țipe, să o înnebunească pe mami de cap șamd. Și noi știm foarte bine că asta e departe de adevăr!

E doar o bucățică din realitatea noastră, dar copiii nu fac distincția între „sine” și „acțiune”. Uneori nici noi, ca adulți nu o facem.

Schimbând discursul narativ, îi ajutăm pe cei micuți să își numere reușitele, transmitem o energie pozitivă și ne îndreptăm atenția spre binecuvântările noastre – iată doar câteva „efecte secundare” ale strategiei acesteia super-simple.

4. Învață-l pe copil să scrie și să vorbească despre propriile sale povești (super util și pentru gândirea orientată spre soluții și finaluri fericite!)

Copiii înțeleg mai bine anumite procese dificile sau decepții, cu ajutorul poveștilor. De pildă, s-a dovedit că întrebările cu final deschis dezvoltă abilitatea copiilor de a-și explica anumite experiențe și sentimente, încurajându-i în același timp să vină cu propriile soluții creative. Voi scrie mai multe despre asta în săptămânile ce urmează, însă până atunci, aș vrea mult să ne folosim de partea în care ei își spun propriile povești.

Gândește-te la următorul scenariu: un alt copil o împinge pe micuța ta și aceasta se dezechilibrează și cade. Reacția ei imediată este să se ridice și să împingă înapoi. Din fericire, ești în apropiere și poți să o oprești la timp. Poți porni o mică povestioară întrebând-o „Cum te-ai simțit când copilașul acela te-a împins? Cum crezi că s-ar fi simțit el/ea dacă îl/o împingeai și tu? Oare poți să rezolvi asta în alt fel?”.

Sunt atât de multe moduri prin care îți poți încuraja copilul să vină cu propriile povești – desenul este unul dintre ele pentru că încurajează creativitatea și oferă un mediu sigur în care să își poată manifesta sentimentele

Și fă o listă cu soluții pe care copilul le poate aplica atunci când ceva similar se va petrece în viitor, și chiar încurajează-l să născocească un personaj care trece prin ceva asemănător. Fii curioasă! Vei fi surprinsă de cât sunt de creativi cei mici.

Uite o idee:

„Ah, știu! Haide să vedem povestea lui Iepurilă! Iepurilă era un… iepuraș, exact! Un iepuraș care sărea cât era ziua de lungă și într-una dintre zile, fiind neatent, a dat nas în nas cu un șoricel. Șoarecele era atât de furios, încât s-a ridicat cu viteză și aproape că l-a dărâmat pe iepure la pământ, deși era de două ori mai mare decât el! Îți dai seama cât de nervos era? Oare așa te-ai simțit și tu când te-a împins copilul acela? Ia să vedem acum, ce ar fi putut face șoricelul? Poate ar fi putut aștepta câteva secunde, să asculte ce avea Iepurilă de spus? Sau, poate, ar fi putut să îi spună cât de tare a durut căzătura și cum l-a luat prin surprindere?”

Vezi cu ce propuneri vine copilul tău. Poți chiar să le notezi pe un caiețel, dacă îl ai la îndemână. Este bine să treci prin el ori de câte ori ceva asemănător se petrece, mai ales dacă sunt notate acolo chiar ideile copilului!

.

Ah, uite o metodă grozavă pe care o iubesc mult, mult, ca să îți încurajezi copilul să inventeze propriile povești și să îi hrănești creativitatea: „Cartonașele de Născocit Povești. Ai la dispoziție diferite personaje, locuri și elemente surpriză ca să inventați cele mai distractive și creative povești. Ar putea fi cu ușurință punctul de pornire al unor conversații pline de învățăminte!

5. Citiți povești ale oamenilor care au reușit în viață în pofida tuturor obstacolelor

Este imposibil pentru noi, oamenii, să experimentăm fiecare dintre bucuriile și tristețile vieții, ne-ar trebui mai multe vieți pentru asta! Este exact motivul pentru care cărțile sunt un instrument fabulos de învățare. Ador să citesc povești inspiratoare despre oameni care au reușit să aibă succes în viață, împotriva tuturor șanselor sau care au trecut prin experiențe foarte dure și au răzbit – mă face să fiu mai conștientă de binecuvântările mele și mai empatică.

De pildă, îmi amintesc cum îmi povestea bunica despre viața propriei sale mame. Cum și-a crescut cei cinci copii singură după ce străbunicul a plecat în război și n-a mai auzit niciodată de el. Mă rog să nu trăiesc niciodată experiența asta, însă ori de câte ori mă întorc la povestea asta, mă simt tot mai recunoscătoare pentru propria-mi realitate. Aceea a fost totodată și prima mea întâlnire cu noțiuni grele precum „război” sau „familie monoparentală”.  

Așadar, citind despre oameni care au povești incredibile și ne inspiră să fim mai buni, este un proces extrem de valoros. Gândește-te la Louis Armstrong, colonelul Harland Sanders (fondatorul KFC) sau Emmanuel Ofosu Yeboah (biciclist care a străbătut patru sute de mile prin Ghana în 2001, deși se născuse cu un picior deformat), asta ca să numesc doar câțiva. Exemple sunt multe, găsiți-le și citiți-le!

6. Adu la viață obiecte obișnuite

Nu mai este un secret că iubeeesc personificarea! Este una dintre figurile de stil preferate. Ori de câte ori aveam de scris un eseu în liceu, foloseam tehnica asta din abundență. Și te invit să faci la fel dacă vrei să folosești poveștile în stilul tău de parenting.

Chiar și cele mai plictisitoare obiecte pot deveni extraordinare!

Rola de la hârtie igienică devine un soldățel timid care se rușinează când „cineva” (știm noi cine!) îl dezbracă de haine, le împrăștie prin toată casa (ieei, bucurie! Găsim apoi hârtie igienică și în cutia cu cereale!) și îl lasă gol-goluț.

Cu alte cuvinte, în loc să dojenești copilul pentru că a împrăștiat toată hârtia igienică prin casă, născocești o poveste amuzantă despre acest soldățel timid.

Sau poți transforma haina de iarnă călduroasă pe care micuțul refuză să o poarte la -10, într-o domniță sensibilă care caută o îmbrățișare! (Sigur, poți să subliniezi și consecințele – ce se întâmplă dacă ieșim afară într-un așa frig fără o haină groasă. De cele mai multe ori, copilul o va cere singur oricum, dar e bine să ai pregătită o istorioară pentru momentele în care nu face asta).

Nu ai nevoie decât de puțină imaginație și atât.

Noi am lucrat la un ghid gratuit de „5 povești mici pentru 5 probleme mari pe care le au copiii”, care să te ajute în momente dintre cele mai tensionate. Vei vedea cum și tu poți să „deghizezi” lecții de viață prin povești haioase, încântătoare! Poți descărca propriul exemplar aici:

7. Combină realitatea cu ficțiunea

Spre deosebire de metoda de la punctul 6, acum vom combina elemente din realitate cu cele fictive, ca să creăm o poveste ajutătoare.

Asta nu înseamnă că mințim sau păcălim copilul, bineînțeles! Să nu facem confuzia asta.

Să spunem, de exemplu, că micuțul tău se uită prea mult la desene animate. În funcție de vârstă, îi poți spune consecințele, însă uite de unde vine magia: le „împachetăm” frumos într-o poveste.

oh, știu cât de mult îți place să te uiți la desene, problema este că știu pe cineva căruia nu îi place DELOC. Știi oare despre cine e vorba? Hmm? Ce zici? Ah, da, ai dreptate, nici mie nu îmi place, dar nu despre mine era vorba. Hai să vedem dacă poți ghici. Poate vazei de flori? Sau canapelei? Ori poate mesei (enumeră obiectele din jur, ca să faci întreaga scenă haioasă). Probabil! Dar eu de fapt vorbeam despre creierul tău! Nu te așteptai la asta, haha. Dacă ar putea vorbi, bietul de el ar spune „oh, nu, oh, nu, prea multe imagiiini! Prea mult zgomot! Ce mult mi-aș dori să mă odihnesc. Sau nu, nu, nu, știi ceva? De fapt, mi-ar plăcea să rezolv puzzle-ul acela din colț (sau orice altă activitate îi place copilului tău: desen, lego etc).

Cheia este să nu îți fie teamă de propria imaginație.

Doar pentru că faci fețe caraghioase și te joci, nu înseamnă că nu vei mai fi luată în serios de copiii tău. Știu că asta este una dintre cele mai frecvente frici.

Dimpotrivă! Ai mai multe șanse să îi câștigi copilului cooperarea prin joacă, răbdare și blândețe – și acestea sunt strategii pe termen lung.

Așadar, așa cum sper că te-am convins până aici, ai văzut cât de amuzant și interesant este să te folosești storytelling în stilul tău de parenting. Nu toate poveștile bune încep cu „a fost odată” și, sincer, cerul este limita atunci când vine vorba de asta! Nu te limita la cărți și desene animate – tot ce îți trebuie sunt câteva minute pe zi ca să te conectezi cu adevărat la nevoile micuților tăi.

Deci, care dintre metodele de mai sus ți-au plăcut cel mai mult? Vei începe să o folosești chiar de acum?

Până data viitoare,

Nu uita să crezi în povești,

Cristina

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

[]